Caz inedit în Taiwan. Un pacient, al cărui nume nu a fost făcut public, a ajuns la spital, după ce jucăria sexuală cu care s-a satisfăcut a rămas blocată în uretră. De rușine, timp de mai bine de două zile acesta nu a apelat la ajutorul medicilor, însă, în cele din urmă a mers și a fost băgat direct în sala de operații.
După ce i s-a făcut o radiografie, doctorii au observat obiectul de plastic care a rămas în uretra bărbatului, după ce acesta a folosit jucăria sexuală de 20 centimetri “ca să ajungă pe culmile plăcerii”. După ce aceasta i s-a blocat în “comoara” dintre picioare, bărbatul a stat așa timp de mai bine de 48 de ore, iar când a început să urineze cu sânge, a mers la spital, potrivit jurnaliștilor de la Mirror.
Ajuns în cabinetul unui medic, pacientul i-a spus adevărul. Jiann Bang-bing, șeful Secției de Urologie de la spitalul Kaohsiung Veterans din Kaohsiung, a declarat că obiectul de plastic avea o lungime de 20 de centimetri și o grosime de un centimetru.
Jucăria sexuală i-a fost scoasă pacientului în urma unei cistoscopii – o procedură prin care medicul poate să se uite în interiorul vezicii urinare și a uretrei, dar și să scoată ceea ce rămâne acolo. Ulterior, bărbatul a fost externat și e în perioada de recuperare, având în vedere că i-a provocat o inflamație în zona în care i-a rămas blocată jucăria sexuală.